Turneu Aniversar The Motans

The Motans pregătește un turneu național pentru a sărbători 3 ani de activitate muzicală printr-un show magic.
Denis Roabeș (The Motans) este un artist complet: scrie versuri, compune muzică și se implică în identitatea vizuală a clipurilor sale.„Au trecut deja primii trei ani, care m-au învățat multe - cum ar fi să mă iubesc pe mine, datorită oamenilor din jurul meu. Abia aștept să cânt piesele de suflet de pe primul album, dar și de pe albumul ce urmează să fie lansat în primăvară. Senzația pe care mi-o dăruiesc oamenii din public este o combinație de euforie și extaz. Când ai în fața ta atât de multe persoane, trebuie să te deschizi 100%. Eu cred că fanii simt asta și vin și ei cu sufletele deschise la concertele The Motans. Atunci ei sunt ai tăi, iar tu devii al lor. The Motans este o stare de spirit pe care o purtăm în suflet și pe care o împărtășim cu fanii noștri.”