Tatuffe

Aristocratul Orgon îl primește în casa lui pe Tartuffe, luându-l drept un creștin exemplar, adept al austerității morale (pentru alții, nu pentru el însuși, așa cum se va demonstra pe parcursul piesei). În timp ce Orgon și mama lui îl apreciază pe Tartuffe, ceilalți membri ai familiei îl văd așa cum este în realitate – un aventurier ipocrit și aservit plăcerilor senzuale ale vieții, ce profită de naivitatea bogatului său protector. Acesta i-o oferă drept soție pe fiica sa, Mariane, nevăzând cum Tartuffe încearcă să îi seducă de fapt soția. Elmira pune la cale un plan prin care intențiile duplicitarului Tartuffe sunt dejucate și adevărata lui fire iese la iveală chiar sub ochii uluiți ai lui Orgon. Falsul bigot însă, mai are o carte de jucat: servindu-se de niște documente compromițătoare pe care Orgon i le încredințase fără a se teme de ceva, Tartuffe îl denunță la curtea regală. Imprudență fatală: păstrând o mare afecțiune pentru Orgon, care îl servise odinioară cu credință, regele îl iartă, iar cel arestat va fi chiar trădătorul Tartuffe.